Ce inseamna un eveniment ? Vedetele, brandurile si structura
Posted: August 30th, 2011 | Author: Bogdan | Filed under: How-to-Web.net | View CommentsCa orice alt antreprenor, sunt obisnuit sa imi prezint munca permanent. Iar in momentul asta, marea majoritate a prezentarilor pe care le fac sunt despre How to Web. Stiu ca una din legile brandingului spune sa repeti aceeasi poveste de cat mai multe ori, insa din cand in cand abordez povestea despre How to Web din alt unghi doar pentru a nu ma plictisi.
Pas cu pas am inteles ca exista 3 puncte cheie prin intermediul caruia un eveniment poate fi prezentat: vedetele, brandurile si structura. Cateva cuvinte despre fiecare.
Vedetele unei conferinte sunt acei prezentatori ultra-cunoscuti, care te ajuta sa-ti “vanzi” evenimentul datorita celebritatii lor. Insa notiunea de celebritate este relativa la publicul pe care il tintesti. Incercam sa aducem in mare masura prezentatori din afara Romaniei pentru ca ne dorim ca participantii sa afle informatii si perspective diferite de cele discutate la celelalte evenimente locale, insa cati dintre cei pe care ii aducem sunt cunoscuti in Romania ? Anul trecut am avut ocazia sa explic de nenumarate ori cine este Mike Butcher sau Reshma Sohoni. Data fiind situatia, “vedetele” nu sunt o modalitate foarte eficienta de promovare a ceea ce facem noi.
Brandurile sunt cele mai usor de vandut. Asocierea evenimentului cu Yahoo, Facebook, Google sau alte si alte companii tehnlogogice de calibru mi-au parut ca au cel mai mare efect asupra participantilor. Insa sunt obligat sa va spun un mic secret: fiecare dintre acesti giganti are zeci de mii de angajati si mii de manageri care, desi pot fi buni profesionisti, nu sunt obligatoriu si niste speakeri la fel de buni. De asemenea, perspectiva profesionala a unui manager este raportata si la functia sa, iar discursul lui poate fi diferit de viziunea unui brand global.
Structura este unul dintre lucrurile care mie unul mi-au dat cea mai mare bataie de cap. Structura este cea care da nota evenimentului, care stabileste punctele cheie ce vor fi atinse si ii spune potentialului participant daca ceea ce se va discuta il intereseaza. Insa evenimentele bine structurate au si ele capcana lor: sub o lista lunga de cuvinte bombastice, care includ toate buzz-word-urile zilei, se pot ascunde speakeri slabi, fara experienta profesionala, intelegerea necesara a problemelor discutate sau capacitatea de a face prezentari publice. Oricat de bune sunt subiectele ce urmeaza a fi discutate, cei care fac prezentarea pot taia foarte repede tot elanul audientei.
Asadar, trei variante de prezentare a unui eveniment ce trebuie combinate pentru a crea un mesaj de marketing corect, ce nu il pacaleste pe cel care isi cumpara bilet.
Anul asta la How to Web am stabilit o structura coerenta (mult mai buna decat cea de anul trecut) si am cautat antreprenori sau profesionisti experimentati, cu experienta rezonabila in sustinerea unor prezentari, care sunt interesati intr-un fel sau altul de ceea ce se intampla in Europa de Est. Sunt foarte increzator ca am gasit echilibrul intre continut si forma, si deabia astept luna noiembrie.
Related posts:








